luni, 11 mai 2009
A walk to remember
Ei, aici se schimbă treaba, cel puţin din punctul meu de vedere. Normal că sunt subiectivă, pentru că e filmul meu preferat, dar cartea rămâne de această dată pe locul al doilea.
http://www.imdb.com/title/tt0281358/
Deşi povestea te duce din prima cu gândul la "Love story" cu Ryan O'Neal şi Ali MacGraw, "A walk to remember" e adus în zilele noastre. Tratează o poveste de iubire care se naşte între fata timidă, tocilară şi băiatul popular din liceu (tipic adolescentin, na!). Evident, din rău Landon se face bun, se dă de 3 ori peste cap şi se îndragosteşte de Jamie. Numai că tânăra are leucemie şi când află, Landon încearcă să facă tot ce poate să o ţină cât mai mult lângă el. Se mai dă de 3 ori peste cap, se căsătoresc, dar ea inevitabil moare. Replicile sunt sensibile şi actorii joacă destul de bine, poate şi pentru că au o carismă aparte care îţi ia ochii şi nu te mai uiţi la performanţa lor.
Cartea e bună în felul ei, dar Nicholas Sparks o scrie parcă tot într-un alt ev şi îi pune prea multă inocenţă. Adaptarea este în acest caz reuşită şi merită vazută (doar pentru fanii genului).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu